Intră acum și în grupul de
Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis, duminică, în cadrul mitingului organizat sub deviza Bucovina tărâmul libertății, spunem nu extremismului, că Bucovina nu este un sat fără câini, că nu suntem un teren unde fiecare face ce vrea, unde fiecare țipă cât poate.
Din start, el a negat că la miting sunt funcționari de stat chemați de el sau asistați social, ci că au venit oamenii liberi care doresc să aibă un cuvânt de spus în această țară și nu au venit cu apucături de maidan, ci oameni care realizează pericolul extremismului.
„Nu putem fi indiferenți cu ce se întâmplă. Și eu știu, mi-au spus colegi, mi-au spus oameni din presă, că partidele de la putere nu trebuie să facă miting”, a spus Flutur care a arătat că acest lucru nu se face în condiții normale, când forțele extremiste atentează la normalitate la civilizație.
„Vă mulțumesc că nu ați stat acasă și ați venit să arătați că suntem un popor civilizat, harnic, dar nu putem fi călcați pe bătături”, a spus Flutur.
El a precizat că are de transmis mesaje pentru întreaga țară și pentru Europa.
„Am tăcut când trebuia să spunem stop joc ruletei rusești, circului din Parlament, fuga cu telefoanele live după fiecare din noi. Ce avem de ascuns? I-am făcut monștri. Într-o zi copiii dumneavoastră se vor juca în curtea școlii după aceste modele. Trebuie să facem ceva”, a continuat președintele CJ Suceava.
El a recunoscut că de vină pentru situația actuală este și clasa politică de la putere.
„Și din cauza clasei politice de la putere care, poate am greșit, și n-am recunoscut. Va trebui să recunoaștem și să îndreptăm. Poate că nu am explicat oamenilor vin aceste curente. Haideți să-i recuperăm pe cei care au fost duminică dincolo și poate am înțeles că acolo e viitorul. Îi respectăm pe toți, dar noi avem soluții, noi avem fapte în spate, societatea civilă trebuie să fie mai curajoasă”, a spus Flutur.
Gheorghe Flutur a transmis „Decalogul de luptă împotriva extremiștilor”.
„Trebuie să luptăm în primul rând pentru siguranța poporului român”, a spus Flutur care a menționat că din fericire România este sub umbrela NATO și UE.
„Acolo trebuie să rămânem să ne apărăm. Acolo trebuie să rămânem să ne apărăm economic, în interiorul UE”, a arătat președintele liberal al CJ Suceava.
El a mai declarat că societatea are nevoie de modele și nu de lichele și consideră că trebuie să fie scoase în față modelele.
„Încurajăm competența, valoarea. Mai multe să facem în primul rând noi, politicienii. Inițiativa, dezvoltarea, judecați de oameni după ce au făcut, nu mediocritatea, ci competență. Dați like la competență și dați eject la prostie”, a mai spus Flutur.
El a cerut participanților să gândească pozitiv.
„Haideți să alungăm ura pentru că avem de construit. Ținutul acesta are valori, are patrimoniu. S-au făcut și lucruri bune în această țară, dar prea mult dorim să vorbim de rău. Aruncați răul, vorbiți și de faptele bune, de exemplele bune din societate”, a mai declarat Flutur.
Totodată, el a spus că este nevoie să se respecte regulile.
„Multă lume nu înțelege, că ești în UE și NATO și ai și drepturi și obligații. Regula respectată înseamnă să te ții de cuvânt, înseamnă că dacă vrei să fii respectat, trebuie și tu să respecți”, a mai spus președintele CJ Suceava.
Mai mult, el consideră că e nevoie de mai multă vigilență din partea societății civile.
„Să fim mai vigilenți. Înseamnă că noi cei care conducem să fim monitorizați, să dăm socoteală mai des, să fim criticați când greșim, poate o palmă pe umăr când facem lucruri bune, dar vigilența înseamnă o societate civilă mai atentă, mai vigilentă, uneori inconvenabilă pentru noi politicienii, dar așa ne putem face bine”, a explicat Flutur.
El mai spus că valorile morale trebuie să fie mai în față. „Onoare, demnitate,asumarea răspunderii, au cam dispărut. Astea trebuie promovate și nu eu trebuie să vorbesc cel mai tare aici, ci societatea civilă”, a arătat Flutur.
El a mai acuzat că sunt și urmași ai comuniștilor care dau acum lecții.
„Urmași ai comuniștilor din Comitetul Central ne dau nouă astăzi lecții la Suceava și noi ne facem că nu-i vedem. Stop joc și acestor indivizi. Știu ei la cine mă refer”, a declarat Flutur.
Președintele PNL Suceava a mai declarat că e foarte important să fie spus adevărul.
„Spuneți adevărul în față. Adevărul doare de multe ori. Trebuie spus în față pentru fiecare dintre noi. Asta ne va face să ne facem bine, sau unii să dispară dacă îi pui adevărata oglindă în față”, a arătat Flutur.
El a mai spus că mesajul trebuie să fie de pace, dar că nu-l ia nimeni de prost pentru că știe cine este și în spate și în față și a garantat, pe principiul adevărului, că toate se vor afla.
„Valorile naționale, toți le trâmbițăm. Bundiță sau pufoaică. Mi-au spus să-mi iau bundița. Mi-o iau, mă mîndresc cu ea. Ce faceți cu pufoaica de la ruși cei care arătați cu degetul. Să nu uitați niciodată răul făcut de rubașcă și de cei care le-au purtat și care astăzi le au pe sub alaindeloane și să fim necruțători cu ei la vot”, a arătat Flutur.
El consideră că mesajul trebuie să fie de unitate pentru o națiune puternică.
„Uniți în Europa, dar dacă acasă suntem dezbinați, dacă e circul în Parlament pe care îl vedeți, dacă faci o faptă bună și ești criticat, nu e în regulă. Ca să fii recunoscut și puternic afară, trebuie să fii unit și puternic acasă”, a spus Flutur.
Președintele PNL Suceava a arătat că nu se plânge din acest punct de vedere pentru că este un om puternic și că la Suceava unele forțe politice au făcut concurs de darts cine dă mai tare în Flutur.
„Mai tare m-au călit”, a spus Flutur.
El a mai transmis celor care au postat afișul cu „Flutur pleacă” să știe că „Flutur pleacă la luptă împotriva extremismului, pleacă la luptă să vă trimită pe centura politicii românești”.
„ Din luna mai Flutur zboară, dar nu din funcție, ci zboară la luptă împotriva extremiștilor”, a concluzionat Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de